După trei licitații eșuate, CFR Călători încearcă din nou să se aprovizioneze pentru iarnă

După trei licitații eșuate, CFR Călători încearcă din nou să se aprovizioneze pentru iarnă
Publicat: 28/11/2012, 21:52
Actualizat: 21/03/2019, 05:18

După eșecul ultimelor trei licitații și deblobarea de urgență a 2.000 de tone de combustibil din rezervele statului, CFR Călători anunță o nouă ieșire pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la începutul săptămânii viitoare când transportatorul de stat organizează o procedură de achiziție a 5.000 de tone de motorină pentru locomotivele diesel din parc, se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie.

Valoarea estimată a contractului este de 19,9 milioane de lei, echivalentul a 4,4 milioane de euro, fără acciză și TVA.

Ștefan Roșeanu, directorul CFR Călători, susține că transportatorul nu are datorii la furnizorii de combustibil, astfel încât restanțele nu au cum să fie motivul pentru care companiile petroliere evită să participe la licitații.

„La licitațiile organizate de noi nu s-a prezentat niciun furnizor, nici pentru clarificări, nici pentru a negocia un preț. Datoriile CFR-ului (față de furnizorii de combustibil n.r.) sunt un zvon apărut în piață, menit să decredibilizeze compania. La motorină nu există datorii, sunt facturi curente, nematurizate în prezent. Acest lucru nu are voie să fie o explicație decât dacă se vrea ca CFR Călători să plătească un preț mai mare pentru combustibil”, a declarat Roșeanu pentru gândul.

Consumul anual estimat al companiei este de aproximatic 53.000 de tone de combustibil. În perioada iernii însă, costurile transportatorului cresc. „Motorina din rezervele statului va fi folosită pentru a rezolva problema tracțiunii în perioada de iarnă și pentru comandamentul de dezăpezire”, a afirmat directorul CFR Călători.

Marți, guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență scoaterea din rezervă a doar 2.000 de tone de motorină pentru CFR Călători, în condițiile în care Ministerul Transporturilor solicitase o cantitate de zece ori ori mai mare, avertizând că altfel compania s-ar putea confrunta cu probleme în asigurarea tranportului feroviar de călători pe timp de iarnă.

Condiții: Sunt acceptate doar companiile care nu au datorii la stat

Companiile interesate să participe la licitația care va avea loc pe 3 decembrie trebuie să depună o garanție de participare de 200.000 de lei, circa 45.000 de euro, iar ofertantul câștigător va achita o garanție de bună execuție în cunatum de 5% din valoarea contractului (prețul motorinei adjudecat + acciză, fără TVA).

Totodată, o condiție specificată în caietul de sarcini prevede ca ofertanții să nu aibă datorii la stat. „Ofertanții vor prezenta o declarație pe proprie răspundere (semnată, datată și ștampilată) privind achitarea obligațiilor exigibile către bugetul de stat și către bugetele asigurărilor sociale de stat și certificat privind plata taxelor și impozitelor locale emise cu maxim 30 de zile înainte de data deschiderii ofertelor”, se arată în documentele făcute publice pe Bursa Română de Mărfuri.

Compania își rezervă dreptul de a refuza combustibilul în cazul în care acesta nu corespunde tuturor condițiilor tehnice prevăzute în caietul de sarcini în care se specifică și faptul că motorina trebuie să aibă „un aspect limpede”. Combustibilul va fi verificat la livrare prin prelevarea de probe și analizarea acestora în laborator.

CFR Călători se angajează totodată să plătească penlități de 0,03% din valoarea contractului în cazul în care nu-l va plăti pe furnizor la timp. „Pentru neplata în termen, după 30 de zile calendaristice de la termenul de plată de 45 de zile de la data facturării este în drept să solicite penalizări de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, pentru suma rămasă neachitată. Penalitățile se calculează începând cu a 76-a zi de la data facturării. – Valoarea penalitatilor nu poate depasi valoarea datoriei neachitată”, se arată în documentația de la BRM.

Transportul celor 5.000 de tone de motorină euro 5 pentru locomotivele și automotoarele din parcul CFR Călători îi revine furnizorului și poate fi făcut fie în cisterne vagonabile, fie în cisterne auto.

Care sunt regionalele care au probleme cu aprovizionarea

Conform caietului de sarcini, cea mai mare cantitate de motorină urmează să fie livrată la depoul din București, respectiv 900 de tone. Câte 600 de tone de motorină se vor îndrepta către depozitele din Cluj Napoca și Iași, câte 500 de tone vor merge la Timișoara și Sibiu, 350 de tone de combustibil la Satu Mare, câte 300 la Suceava și la Medgidia, 200 la Pitești, Jibou, Târgu Mureș și Galați și 150 de tone ar urma să ajungă la Arad.

Oficialii CFR Călători dau asigurări că eșecul celor mai recente licitații nu se va reflecta în mersul trenurilor. „Sunt convins că nu vor exista disfuncționalități”, ne-a mai declarat Ștefan Roșeanu.

„Compania are în pregătire achizițiile anuale de combustibil pentru perioada 2012- 2013, urmând ca în prima jumătate a lunii decembrie a acestui an, să reia procedurile de achiziție”, se precizează în comunicatul transmis de companie.

Cu toate acestea, în solicitarea pe care oficialii de la Transporturi au înaintat-o guvernului pentru acordarea împrumutului de combustibil de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat se nota că transportatorul întâmpină „greutăți deosebile” în achiziționarea de combustibil pentru sezonul rece, atât pe fondul neprezentării ofertanților cât și din cauza creșterii consumului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×